SRI a declasificat dosarul intern al Revoluţiei din 1989. Documentele sunt disponibile online

de: Cătălina Burghelea
22 12. 2022

Serviciul Român de Informații a declasificat, joi, 22 decembrie, dosarul aferent implicării angajaților Departamentului Securității Statului (DSS) în evenimentele din 1989, la propunerea directorului SRI, Eduard Hellvig. Măsura face parte din proiectul anunţat de conducerea SRI de a aduce la lumină setul de documente cu privire la Revoluția din urmă cu 33 de ani, în spiritul unei depline transparenţe, cu scopul de a oferi cercetătorilor şi istoricilor instrumente de cunoaştere asupra perioadei în cauză.

Dosarul intern al Revoluţiei din 1989, declasificat de SRI

Potrivit lui Eduard Hellvig, este „încă un pas pentru a sprijini sau pentru a impulsiona acest demers național. Am desecretizat și publicat pe site-ul SRI toate documentele pe care instituția noastră le mai avea în păstrare cu privire la Revoluția din 1989. Sper că prin acest demers orice frântură suplimentară de informație adusă la lumină va putea contribui la scrierea istoriei. Un semn că statul român trebuie să se scuture și să condamne cu adevărat, în sens juridic deplin, comunismul. Și nu doar comunismul, pentru că și fosta Securitate a avut o contribuție importantă la reprimarea sângeroasă a manifestanților anticomuniști din decembrie 1989. Acel aparat represiv al statului român de atunci este condamnabil pentru că avea ca prioritate apărarea Partidului Comunist și a conducătorilor săi, nu era un serviciu de informații dedicat apărării cetățenilor”.

De precizat că documentele declasificate de SRI sunt editate, astfel încât numele ofițerilor și lucrătorilor fostei Securități comuniste sunt ascunse. Acest dosar a făcut parte din investigațiile „Comisiei Decembrie 1989”, instituită în anul 1991, la nivelul Senatului României, cu scopul de a cerceta evenimentele din Capitală şi din ţară, în perioada 1- 31 decembrie 1989.

Documente disponibile după mai bine de 30 de ani

După mai bine de trei decenii de la tragicele evenimente din 22 decembrie 1989, în care justiția nu a reușit să găsească vreun vinovat pentru crimele comise atunci, Serviciul Român de Informații (SRI) transmite că a fost declasificat dosarul privind implicarea cadrelor Departamentului Securității Statului (DSS) în Revoluție.

Documentele sunt distribuite așa:

  • volumul 1 – corespondență cu Comisia şi copii după documente elaborate de unitățile centrale din decembrie 1989;
  • volumul 2 – copii după documente elaborate de unități județene din decembrie 1989;
  • volumul 3 – copii după documente elaborate de unitățile județene din decembrie 1989;
  • volumul 4 – corespondență cu Procuratura României şi Comisia „Decembrie 1989”;
  • volumul 5 – corespondență cu Comisia „Decembrie 1989” privind comunicările către Televiziunea Română în ziua de 22 decembrie 1989 şi în zilele următoare transmise de unitățile fostului DSS;
  • volumul 6 – documente referitoare la casete video, audio şi material fotografic realizate de fostele unități DSS;
  • volumul 7 – documente referitoare la datele pe care le deținea fosta unitate speciala „R” (comunicații şi interceptări radio);
  • volumul 8 – documente întocmite de SRI referitoare la activitatea cadrelor fostului DSS, care în perioada 15-22 decembrie 1989 au efectuat misiuni;
  • volumul 9 – situații numerice ale cadrelor din unitățile centrale şi teritoriale ale fostului DSS, situație privind cadrele militare din fostul DSS decedate sau rănite în timpul Revoluției, precum şi copii după documente întocmite în decembrie 1989;
  • volumul 10 – copii după documente întocmite de unitățile fostului DSS;
  • volumul 11 – copii după documente întocmite de unitățile fostului DSS;
  • volumul 12 – copii după documente întocmite de unitățile fostului DSS;
  • volumul 13 – copii după documente întocmite de unitățile fostului DSS.

Dosarul Revoluției din ’89 poate fi accesat şi descărcat AICI.